Pentru al doilea an consecutiv, Asociația România Levant, în colaborare cu Ambasada României la Beirut, a participat la Festivalul Abey Heritage, care a avut loc între 7 și 8 iulie 2018 la Abey, Liban, la Institutul de Tehnologie al Universității Libaneze. La eveniment au participat peste 3000 de cetățeni libanezi și membri ai misiunilor diplomatice străine din Liban.
Au fost prezentate cântece și dansuri tradiționale, muzică, poezie, expoziții de tablouri, meșteșuguri și fotografie, precum și mâncare. Abey Heritage Festival reprezintă identitatea și cultura oamenilor din diferite țări.

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni

For the second consecutive year, Romania Levant Association, in colaboration with the Romanian Embassy in Beirut, participated at the Abey Heritage Festival, which was held in Abey, Lebanon, on July 7th & 8th 2018, at the Institute of Technology of the Lebanese University. More than 3000 Lebanese nationals and members of the Foreign diplomatic Missions in Lebanon participated in the event.

The Festival featured traditional songs and dances, music, poetry, exhibitions of paintings, handicrafts and photography as well as food. Abey Heritage Festival represents the identity and culture of the people in different countries.

“This project is financed with the support of the Ministry of Romanians Abroad